🇷🇴 Oamenii de aici își încep ziua devreme. Foarte devreme. La ora 5 dimineața, stațiile de autobuz și metrou erau deja pline.
Grăbiți, obosiți, poate visători, dar niciodată complet prezenți.Unii, cum a fost și cazul meu, își cumpărau biletele de călătorie de la automatele reci, uriașe, plasate în colțurile metroului.
Alții stăteau la cozi la ghișee, cu privirea pierdută.În stațiile de metrou lucrau oameni care te puteau ghida — dacă nu știai ce tren să iei, te ajutau.Dar în stațiile de autobuz… nu.
Acolo, dacă voiai să economisești, plătind mai puțin, îți asumai și riscul.Să mergi în direcția greșită.Să întârzii ore întregi din cauza unei aglomerații care părea fără sfârșit.
Uneori, o simplă alegere între două mijloace de transport devenea o lecție.Despre răbdare. Despre rătăcire. Despre ce înseamnă să fii străin.–
Înainte însă de a urca în tren, majoritatea călătorilor își cumpărau cafeaua. Era ritualul lor de dimineață.
O cafea fierbinte care să-i țină treji și concentrați până la prima pauză — uneori abia după multe ore.
Ceea ce m-a izbit a fost mărimea cafelei.Acasă, beam cafeaua într-o cană mică de espresso, cât să simt aroma și să-mi liniștesc gândurile.Aici… cafelele erau cât un bol de supă.Imense. Grele.
Un fel de combustibil urban pentru o zi plină.La chioșcurile din stațiile de metrou se vindea și espresso, dar dimineața devreme, aproape nimeni nu-l comanda.Parcă oamenii nu căutau gustul, ci puterea — o doză mare de „haide, trezește-te”, nu o clipă de răsfăț.–
A bitter word with too much sugar
People here start their day early. Very early.By 5 a.m., the metro and bus stations are already full.
Rushed, tired, maybe dreaming… but never fully present.
Some, like myself, would buy travel tickets from the huge, cold machines scattered through the underground stations.
Others lined up at the counters, their eyes lost somewhere far away.In the metro, there were staff members who guided lost passengers — if you didn’t know which train to take, someone could help you.
But at the bus stops… there was no one.If you chose the bus — hoping to save a little money — you took a risk.
You might head in the wrong direction.And the urban traffic? It could stretch your journey tenfold, without mercy.
Sometimes, a simple choice between two ways to travel turned into a lesson.About patience.
About wandering. About what it means to be a stranger,and maybe unwanted–
But before boarding the train, most of these commuters would buy their coffee — a daily ritual.
A hot drink meant to keep them awake and focused until the first break… sometimes hours away.
What struck me the most was the size of the coffee.Back home, I used to sip espresso from a small cup, just enough to enjoy the aroma and soothe my thoughts. Here… coffee cups were the size of soup bowls. Massive. Heavy. Like urban fuel for an overworked city. You could still find espresso at the metro kiosks, but that early in the morning, almost no one ordered it. It wasn’t about taste — it was about function. Not a moment of delight, but a loud wake up in a paper cup.
Acasa in suflet / Home within 